Thursday, June 20, 2013

Prima partida de inot

Este atat de cald astazi incat ma gandesc ca o balaceala ar fi numai buna. Ideea asta imi aminteste de prima mea partida de inot. Pe atunci locuiam in Deva, iar plimbarile prin parcul dendrologic de la Simeria erau destul de dese. 
Inainte sa-ti povestesc de magistralul meu plonjon in apele tulburi ale lacului din parc, trebuie sa-ti dau cateva indicii despre locatie. Detaliile intra la categoria cum sa-ti convingi parintii sa te duca la plimbare acolo:)

Monument la naturii din anul 1954, arboretumul Simeria este o rezervatie unicat in Romania si cuprinde peste 2000 specii pe o suprafata de cca 70ha
Conform clasamentelor  realizate de enciclopedia britanica, rezervatia este pe locul 3 in Europa si locul 11 in lume. Initial, pe la 1700, a fost un simplu parc ce inconjura castelul Gyulay, numit mai tarziu Ocskay dupa numele familiei nobiliare de origine maghiara care l-au avut in proprietate pana la nationalizare, in 1949 cand a fost trecut in administratia ocolului Silvic Simeria  si a fost transformat in ceea ce este astazi.






La prima escapada o sa obosesti repede, fiindca iti garantez ca la fiecare 30 de secunde vei vrea sa-ti lasi amprenta :O) Apropos de amprenta, poop scoop este un Must! Chiar daca majoritatea cred ca rahatelul este un bun ingrasamant si ca oricum pe aleile mai indepartate ale parcului nu te vede nimeni...

Pe alea principala. Eram inca plin de elan pentru ca in masina aerul conditionat m-a mentinut fresh:)


Iata faimosul loc de balaceala. Cam verde asa-i? Exact la asta s-a gandit si mama mea, care abia imi facuse baita c-o seara inainte. :)
Dar era doar lintita, o biata plantuta profund subestimata de toata lumea.


Era si atunci o zi cam la fel de caniculara ca si in momentul in care scriu. Simteai ca te apasa, iar noi cum suntem cu burticile aproape de sol....jale. Pe langa sentimentul de apasare, mai ai si senzatia ca cineva vrea cu tot dinadinsul sa te puna la fiert. Am mers ce-am mers, dar caldura nu-mi dadea pace. Deja balutele imi curgeau rauri, rauri...

Momentul “aha!” a venit exact cand ai mei s-au gandit ca inca o mini sedinta foto  pe poduletul care traversa lacul cu pricina este numai potrivita. Numai ca eu deja facusem o poza acolo si in loc sa ma asez frumos langa tata pe pod, am profitat si am plonjat. Restul este istorie:)))






What?! M-am racorit si eu putin....




No comments:

Post a Comment